Alba Iulia

2000lei

Cantitate

Titlu: Alba Iulia/Alba Carolina

Text: Romana / Germana / Engleza

Numar pagini: 108 pagini

ISBN: 978-606-92959-7-7

Format album: 15 x 15 cm

În îndelungata sa existenta de asezare urbana, Alba Iulia, a cunoscut mai multe vetre de locuire, la alegerea carora au contribuit factori teritoriali, politici, militari, religiosi si economici, determinant fiind însa contextul istoric.

Istoria medie a orasului, începe cu cetatea dacica de la Piatra Craivei. Vechiul APOULON dacic, era resedinta unui trib sau uniuni de triburi, care stapânea zona centrala a Muresului si o parte din Muntii Apuseni. Apoulon, ajunge unul dintre cele mai mari centre urbane al Daciei, în perioada în care imperiul traco-daco-get din veacul I î.Ch, devenise al doilea mare imperiu din Europa, dupa imperiul Roman.

Al doilea razboi daco-roman, care viza aici regiunea bogata si minele de aur si argint, i-a adus distrugerea definitiva. în epoca romana, Apoulon-ul dacic devenit Apulum, cunoaste o mare dezvoltare. Castrul roman a fost construit în scopul cantonarii în zona a legiunii XIII Gemina, ce avea rolul de a pazi tinutul aurifer din Muntii Apuseni si drumul aurului. Retragerea armatei si a administratiei romane din provincia Dacia (271-275 d. Hr.) sub atacurile repetate ale valurilor de migratori, au dus la abandonarea castrului.

La începutul evului mediu, pe masura organizarii politico-administrative a teritoriului cucerit, autoritatile maghiare revitalizeaza vestigiile antice pastrate în perimetrul fortificatiei romane, stabilindu-si la adapostul zidurilor, sediile institutionale.

O etapa importanta în evolutia cetatii, începe odata cu domnia principelui Gabriel Bethlen (1613-1629), în timpul caruia au fost ridicate doua bastioane din caramida:

Bastionul Sasilor si Bastionul Bethlen.

La sfârsitul secolului al XVII-lea, în urma semnarii tratatului de la Karlovitz din anul 1699, Transilvania trece sub stapânire austriaca. Conform tratatului, principele Transilvaniei, Mihail Apaffy, cedeaza cetatea autoritatilor austriece. Pentru întarirea stapânirii habsburgice în

Transilvania si apararea granitelor imperiului de invaziile turcesti, autoritatile habsburgice hotarasc în anul 1704, sa construiasca la Alba Iulia, cetatea bastionara de tip Vauban. "Alba Carolina", cea mai reprezentativa cetate bastionara din tara, este construita la initiativa împaratului Carol al VI-lea de Habsburg sub supravegherea feldmaresalului austriac de origine franceza Eugeniu de Savoia. Lucrarile se efectueaza între anii 1715 si 1728, dupa planurile arhitectului Giovanni Morando Visconti, fortificatia fiind realizata dupa tipul celor de la frontierele Frantei.

Construita în stil Vauban, stil promovat de inginerul militar Sebastien Le Prestre de Vauban, maresal care a servit în armata regelui Ludovic al XIV-lea, cetatea înglobeaza toate celelalte fortificatii preexistente.

Orasul este consemnat în documentele oficiale în diferitele etape ale existentei cetatii, atât cu denumirea de Balgrad, Weissenburg, Gyulafehérvár, Carlsburg, Karolyfehérvár cât si cu acela de Alba Carolina, de unde si numele cetatii bastionare.

Odata cu disparitia orasului medieval si a stramutarii fortate a populatiei, autoritatile au fost nevoite sa puna bazele unei noi asezari urbane. Cunoscând o dezvoltare lenta, Orasul de Jos, va dobândi trasaturi moderne, la începutul secolului al XX-lea, odata cu pierderea importantei militare a zonei fortificate si în contextul evenimentelor care au culminat cu realizarea dezideratului national, la 1 Decembrie 1918, când Adunarea Nationala desfasurata în prezenta celor 1228 de delegati români din Transilvania, alesi prin vot si a celor cca. 350 de supleanti, au hotarât în unanimitate unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu România.

Un moment important în istoria Cetatii, se petrece la 15 octombrie 1922, când are loc festivitatea încoronarii Regelui Ferdinand si a Reginei Maria ca regi ai României Mari. Exista istoria cu faptele si evenimentele ei. si mai exista ceva, ... imaginile pe care vi le daruiesc, încercând sa fiu mesagerul a tot ceea ce oamenii reusesc atât de frumos sa lucreze în piatra, în lemn si mai ales în ei însisi.